Metrorex explică de ce nu poate reduce viteza trenurilor la intrarea în stație

Metrorex explică de ce nu poate reduce viteza trenurilor la intrarea în stație
Publicat: 14/12/2017, 17:57

Metrorex susține că în exercitarea obiectului principal de activitate al companiei este transportul public cu metroul și că în cadrul acestei activități nu au fost nicio clipă puse în pericol viața și securitatea călătorilor.

„Metrorex, È‹n calitatea sa de operator de transport public de călători are angajate servicii specializate de pază, al căror obiect de activitate È‹l reprezintă protejarea bunurilor și valorilor din stațiile și trenurile de metrou. Facem precizarea că aspectele care țin de ordinea publică È‹n spațiile publice din metrou sunt asigurate de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Brigada de Poliție pentru Transport Public – Serviciul de Poliție Metrou, structura de specialitate care coordonează, îndrumă, evaluează și controlează activitățile specifice pentru menținerea ordinii publice în vederea prevenirii și combaterii infracțiunilor și faptelor contravenționale din competență”, susțin oficialii Metrorex în comunicatul de presă.

Oficialii companiei de transport explică faptul că societatea funcționează după „proceduri specifice și sub stricta reglementare și autorizare din partea autorităților feroviare din domeniu”. Astfel, în ceea ce privește micșorarea vitezei de intrare în stație a trenului, compania nu poate interveni, această viteză fiind una impusă, care să asigure siguranța călătorului, dar și o distanță de frânare corespunzătoare și intervale de circulație clare.

„Cu privire la micșorarea vitezei de intrare la peron a trenurilor de metrou menționăm că aceasta este impusă de sistem tinând cont și de următoarele criterii: siguranța călătorului, distanță de frânare, intervale de circulație. În cazul utilizării unei viteze reduse la peron s-ar crea intervale mai mari de succedare între trenuri, ceea ce ar produce disconfort publicului călător și, mai grav, ar duce la mai multe situații de supraaglomerare în stații. Precizăm că distanța de frânare este direct proporțională cu masa inerțială a trenului de metrou care este foarte mare, ceea ce implică o distanță de frânare mai mare”, se arată în comunicatul Metrorex.

Compania a anunțat, de asemenea, că va colabora cu toate instituțiile abilitate pentru a găsi soluții potrivite pentru ca nivelul de siguranță a călătorilor să crească în stațiile de metrou.

Aceste reacții vin după ce o tânără de 25 de ani, Alina Ciucu, a murit după ce a fost împinsă pe șine de o femeie la stația Dristor 1 din Capitală. Agresoarea, Magdalena Șerban, a încercat, cu câteva ore înainte de oribila crimă, să împingă pe șine o altă tânără, de 22 de ani, la stația Costin Georgian.

În urma acestei tragedii, opinia publică a vorbit atât despre viteza mare cu care trenurile de metrou intră în stații, cât și despre posibila amplasare a unor scuturi antisuicid în stațiile de metrou, la marginea peronului.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ucis din întâmplare cu o lovitură de tanc. Cum a ajuns să fie lichidat liderul...
Digi RCS-RDS oferă tuturor abonaților din România noul telefon OPPO A60. Ce trebuie să faci...
FOTO. Miliardarul de 74 de ani se iubește cu o femeie care e cu 30...
Ciupercile, darurile otrăvite ale pădurii. Cum deosebim ciupercile comestibile de cele otrăvitoare. Perechea toxică a...
România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră
România trece, în curând, la ora de iarnă 2024. Data la care se dau ceasurile...
Operație de prelevare de organe oprită pentru că pacientul „dădea prea multe semne de viață”
Iulia Vântur, evacuată în grabă cu securitate! Prețul pus pe capul lui Salman Khan de...
Ce efect are o singură doză de Cola dietetică asupra organismului, în doar o oră...
Daniel, handbalist de succes, s-a întors în ţară după 8 ani şi a pornit o...
"E primul pas spre un război mondial". Cei 10.000 de soldați din Coreea de Nord...
O femeie din Călărași a căzut cu tot cu balcon de la etajul 3, în...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
💣Chinezii aduc un nou SUV în România. Bate Dacia Duster la dotări și arată BOMBĂ...
Nicotina nu se găseşte doar în ţigări, ci şi în aceste 6 alimente
Oamenii de știință sunt ȘOCAȚI! Plantele și pădurile nu au absorbit carbon aproape deloc anul...
A murit marea prezentatoare TV a României. Zi de doliu național
Cum a ratat scriitorul Ion Băieșu un meci memorabil, în R.F.G: „Marș în cameră, haimana”
Radu Mazăre, tată pentru a doua oară. Soția sa a adus pe lume un băiat....
VIDEO Adrian Marțian și-a găsit copiii! Cei trei minori au spus adevărul: "Am ajuns la...
Cum s-a simțit Raluca Bădulescu pe vremea când era ceva mai plinuță? De ce se...
Anunțul care zguduie televiziunea din România! Delia Budeanu a murit: "Un om minunat, o doamnă...
BANCUL ZILEI. Bulă: – Vreau să-mi tatuați numele iubitei mele acolo, jos!
Saturn are în sfârșit un asteroid troian, dar nu pentru mult timp